Portalul de business banii.net, care face parte din portofoliul Capital Media Production, a lansat pe 7 Martie 2019, “TOP 50 Femei în Economie” în cadrul Galei Women in Economy, eveniment organizat la Opera Națională București, în prezența a peste 800 de persoane.
“În complicata lume a businessului, e extrem de greu să ajungi în top. Iar, dacă ne gândim că vorbim despre un sector în care bărbaţii sunt, de cele mai multe ori, cei care fac legea, e cu atât mai complicat pentru o femeie să ajungă în faţă. Totuşi, în lumea afacerilor din România, sunt numeroase doamne care au obţinut performanţe de invidiat”, declară Ciprian Mailat, manging director Capital Media Production.
Prima ediție a “TOP 50 Femei în Economie” a fost lansată în cadrul evenimentului Gala “Women in Economy”, organizată de CONAF – Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin și Capital Media Production. La eveniment au participat peste 800 de persoane, printre care înalte oficialităţi din România şi din străinătate. Au primit distincţii antreprenoare de top şi doamne care conduc operaţiunile unor companii gigant, care asigură o parte însemnată din PIB-ul României.
Sursa:












