Patronatul Judetean al Femeilor de Afaceri din Intreprinderile Mici si Mijlocii Suceava, asociatie fara scop patrimonial, a fost infiintata la data de 14 martie 2007, la initiativa a 21 membre fondatoare, femei de afaceri de succes ale judetului Suceava.
In prezent organizatia are ca membre femei manager si antreprenor din diverse domenii de activitate ale sectorului economic sucevean.
Patronatul Judetean al Femeilor de Afaceri din IMM Suceava este afiliat la Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR)- cea mai reprezentativa confederatie patronala IMM la nivel national, la Patronatul National al Femeilor de Afaceri din IMM Romania (PNFAIMM), iar la nivel local si regional- la Federatia Patronala a Intreprinderilor Mici si Mijlocii din judetul Suceava (FPIMM Suceava) si la Patronatul Intreprinderilor Mici si Mijlocii din Regiunea Nord-Est (PIMM Regiunea NE).
Prin intreaga activitate desfasurata de la infiintare, organizatia judeteana a femeilor de afaceri din sectorul IMM sucevean promoveaza si sprijina interesele antreprenoriatului feminin din judetul Suceava in relatiile acestuia cu autoritatile publice locale si centrale, cu alte organisme din tara si strainatate, promoveaza egalitatea de sanse in domeniile intreprenorial si patronal, initiaza si realizeaza proiecte si programe pentru femei, desfasoara activitati cu scop caritabil.
Actiunile de viitor ale acestei organizatii vizeaza indeplinirea tuturor obiectivelor propuse, participarea activa pe plan local, national si international la dialogul social si la punerea in valoare a experientei si cunostintelor acumulate, actionarea in toate domeniile pentru crearea unui mediu favorizant dezvoltarii si perfectionarii activitatii organizatiilor constituite de femei.