Vineri, 1 martie 2013, Asociaţia Patronatul Judeţean al Femeilor de Afaceri din Intreprinderile Mici şi Mijlocii Suceava a organizat la Complexul Aristocrat din Suceava,
Conferinţa finală a proiectului “IMM –ul – Cheia succesului pentru tine şi pentru România”.
Proiectul se înscrie în Axa prioritară 3 “Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor”, Domeniul Major de intervenţie 3.1 ”Promovarea culturii anteprenoriale”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, perioada de implementare fiind 1 februarie 2011 – 31 martie 2013.
Timp de 26 de luni, Asociaţia Patronatul Judeţean al Femeilor de Afaceri din Intreprinderile Mici şi Mijlocii Suceava, în calitate de beneficiar, a coordonat activităţile proiectului alături de partenerii – SC Lust Expert SRL Suceava, Patronatul Naţional al Femeilor de Afaceri din Intreprinderile Mici şi Mijlocii şi Consiliul Local al Intreprinderilor Mici şi Mijlocii Harghita.
Obiectivele principale ale proiectului „IMM-ul-Cheia succesului pentru tine şi pentru România” au fost concretizate în oferirea de formare profesională şi asistenţă de specialitate în vederea creşterii abilităţii persoanelor de a materializa ideile de afaceri, organizarea unui program complex de formare profesională pentru un grup ţintă de 1000 de beneficiari axat pe asimilarea cunoştinţelor necesare înfiinţării şi managementului unei societăţi comerciale, acordarea asistenţei în înfiinţarea a peste 36 persoane juridice noi şi desfăşurarea unor activităţi de asistenţă pentru dezvoltarea competenţelor antreprenoriale. Activităţile desfăşurate pe parcursul a 26 de luni s-au adresat unui grup ţintă format din întreprinzători, viitori întreprinzători şi persoane cu funcţii de conducere din IMM-uri.
Pe durata celor doi ani de implementare, peste 650 de persoane din regiunile Nord Est, Sud-Est şi Centru au beneficiat de cursuri în domeniile juridic, financiar contabil şi fiscal, managementul resurselor umane şi managementul calităţii. Peste 400 de persoane au beneficiat de asistenţă si sprijin în cadrul birourilor de tip Help Desk din regiunile Nord-Est, Sud-Est si Centru. Au fost organizate 6 Mese Rotunde şi 10 Ateliere Vizuale, iar peste 1000 de persoane au participat la activităţi de conştientizare şi promovare.
Un alt indicator dus la îndeplinire a fost reprezentat de selectarea şi dezvoltarea a 60 planuri de afaceri, pregatite pentru finanţare. În plus, peste 40 de persoane interesate, parte a grupului ţintă au beneficiat de asistenţa şi sprijin pentru înfiinţarea de societăţi comerciale noi. Au fost dezvoltate 12 manuale şi 9 broşuri de bune practici în domeniile juridic, financiar contabil şi fiscal, managementul resurselor umane şi managementul calităţii.
Nu în ultimul rând, peste 500 de persoane interesate au primit asistenţă de specialitate în cadrul Forumului www.imm-cheiasuccesului.ro/forum, de la cei patru experţi principali implicaţi în activitatea de furnizare a pregătirii de specialitate.
Proiectul, prin obiectivele, activităţile şi rezultatele atinse, plasează Patronatul Judeţean al Femeilor de Afaceri din IMM Suceava în rândul furnizorilor de consultanţă autorizată în ceea ce priveşte principalele domenii de interes pentru IMM-urile judeţului şi, totodată, deschide noi frontiere de cunoaştere a potenţialului organizaţiei.